Cum ingrijim un brad de Craciun la ghiveci? Cand il plantam?

Christmas tree christmas plants2 (1)

Tot mai multi dintre noi promovam un comportament benefic pentru mediu prin plantarea brazilor dupa sarbatori. Daca in aceasta iarna ati optat pentru un brad la ghiveci, sunteti printre cei care au ajutat piata romaneasca, oricum invadata de brazi la ghivece importati din statele UE, preponderant din Danemarca (600.000). Din pacate o mare parte din brazi proveniti din pepinierele autohtone nu au ajuns sa fie impodobiti in casele romanilor, fiind taiati si apoi aruncati.

Cum ingrijim un brad la ghiveci in casa?

 

Bradul si molidul sunt specii de conifere al caror mediu natural pe perioada iernii presupune temperaturi sub zero grade, aer rece, lumina naturala. In luna Decembrie cand achizitonati bradul in ghiveci, temperaturile sunt deja foarte scazute, plantele fiind in perioada de repaus vegetativ.

Perioada de reapus vegetativ apare odata cu expunerea plantei la temperaturi scazute(toamna-iarna) si este intervalul de timp in care planta se “odihneste” nu mai este activa, procesul de asimilatie clorofiliana nu se mai realizeaza si nu au loc nici una din urmatoarele etape: înmugurirea, înfrunzirea, înflorirea, fructificarea, coacerea, diseminarea semințelor, pierderea aparatului foliar.

Pentru ca plantele vesnic verzi precum Bradul si Molidul sa reziste in ghiveci, in casa si pentru a creste sansele de supravietuire, trebuie sa respectam urmatoarele instructiuni de ingrijire:

  • Bradul in ghiveci, cu balot sau cu radacina ce urmeaza a fi adus in interior, trebuie in prima etapa acomodat cu o temparatura mai ridicata timp de 2-3 zile. Inainte de a aduce bradul in casa il puteti tine cateva zile in garaj sau in balcon, la o temperature de maxim 10 -15 grade cu sursa de lumina naturala.
  • Pe perioada sarbatorilor incercati sa tineti Bradul in camera cu temperatura cea mai scazuta (de preferat este ca temperatura sa nu depaseasca 20 de grade)
  • Amplasati bradul cat mai departe de sursele de caldura.
  • Aseazati o farfurie mare sub ghiveci sau puneti ghiveciul intr-un vas decorativ mai mare astfel ca apa sa aiba unde sa se scurga. Avand in vedere temperaturile crescute bradul trebuie udat zilnic cu aproximativ 300-400 ml apa.
  • Nu lasati pamantul sa se usuce complet si nu folositi ingrasaminte ( aceastea nu ajuta avand in vedere ca planta este in repaus vegetative).
  • Pulverizati apa pe crengile bradului si aerisiti camerele zilnic.
  • Nu incarcati excesiv bradul, nu folositi ornamente cu luminoase ce degaja caldura, nu taiati varful.

Pentru plantele rasinoase de dimensiuni mici: Brad, Molid, Pin

 

situatia este diferita. Puietii de Brad, Pin, Molid, diverse specii de Ienupar, Chamaecyparis si alte conifere, pot fi crescute in interior o perioada indelungata de timp. Puitetii sunt plante tinere de dimensiuni mici (10-50cm) si aceasta denumire este folosita in general pentru diverse specii de arbori. Puietii de conifere pot fi crescuti in interior pana la dimensiunea de 1m sau chiar mai mult daca li se asigura conditii optime: un ghiveci suficient de mare pentru nevoile de dezvoltare ale plantei, lumina naturala si apa, temperatura relativ constanta, ingrasaminte (daca este necesar).

Daca ati achizitionat puieti de conifere in ghivece de dimensiuni mici (9- 14 cm) ii puteti transplanta intr-un ghiveci mai mare(20-30cm diametru) in orice moment, daca pastrati intact balotul de pamant format in jurul radacinilor. Transplantarea se face in pamant de conifere sau in pamant universal de flori. Daca planta are muguri si culoarea acelor este verde intens inseamna ca planta este in vegetatie si o puteti scoate afara abia in primavara, dupa ce a trecut inghetul.

Este necesar sa tineti coniferul in ghiveci la lumina naturala si sa il udati la 4-5 zile sau cand se usuca pamantul. Pamantul nu trebuie sa fie permanent umed, acesta se lasa sa se usuce aproape complet intre udari, pentru a obisnui radacina sa lucreze si sa “traga” apa.

Mai multe informatii depre ingrijirea plantelor in ghivece in interor, gasiti aici: Cum ingrijim plantele in ghivece in casa?

Cand scoatem bradul afara? Cand il re-plantam?

 

Pentru coniferele de dimensiuni mari (1.5- 2m) capacitatea de adaptare rapida la temperaturi ridicate este mult mai scazuta. Daca ati impodobit un brad in ghiveci, acesta ar trebui sa stea in casa maxim doua saptamani. Dupa trei saptamani, sansele lui de supravietuire scad la 50%, iar dupa o luna nu mai are nici o sansa sa isi revina, chiar daca este plantat corect. Daca observati ca bradul incepe sa isi piarda acele, atunci este momentul sa il duceti afara.

Pentru a fi siguri ca bradul  nu intra in perioada de vegetatie si poate fi apoi plantat fara a exista riscul ca planta sa inghete, acesta ar trebui tinut in interior cel mult 7-10 zile.

Dupa Craciun, inainte de a-l scoate afara, bradul are nevoie de aclimatizare. Acomodarea cu temperaturile exterioare scazute se face prin plasarea acestuia in spatele garajului sau a magaziei pentru cateva zile, inainte de a fi plantat.

In zonele cu ierni grele, geroase, cu multa zapada, este bine sa sapati groapa inca de la sfarsitul toamnei, inainte ca pamantul sa inghete. Se sapa o groapa de doua ori mai mare decat circumferinta ghiveciului bradului, aproximativ 70 cm diametru si 50 cm adancime in general. Se umple apoi groapa cu mulci si se protejeaza cu o prelata care va putea fi data la o parte mai usor, protejand si pamantul de inghet.

Intr-o zi cu vreme buna, cu temperature peste 0 grade se planteaza bradul in groapa deja sapata. Indepartati prelata si umpleti golul ramas dupa plantare cu pamant, presand bine pamantul la radacina. Se uda cu generozitate si se acopera solul cu mulci.

Tot ce aveti de facut acum este sa asteptati primvara si sa va bucurati de mugurii noi ai bradului, semn ca planta a intrat in sezonul de vegetatie si ca a supravietuit.

Ce optiuni avem pentru plantare?

 

Daca nu va descurcati singuri, anul acesta Primaria Sectorului 6 al Capitalei, este prima care se ofera sa sprijine aceasta initiativa de a replanta brazii de Craciun.

Administratia Domeniului Public a pus la dispozitie un numar de telefon – 021.410.16.81, la care puteti suna in scopul deplasarii unui reprezentant la locul in care doriti a fi facuta plantarea bradului( in fata blocului). Serviciul este gratuit si persoanele de la capatul firului sunt foarte amabile.

Puteti citi instructiuni pentru plantare pentru a va asigura ca plantati bradul corect.